LifeConceptMed---cabinet-kinetoterapie
,

Cifoza tratată prin kinetoterapie

Post Info

Cifoza reprezintă o afecțiune des întâlnită a coloanei vertebrale, observată de cele mai multe ori chiar și cu ochiul liber, fiind o rotunjire exagerată a spatelui. Cifoza nu ține cont de vârstă, astfel că poate afecta atât persoanele în vârstă, cât și copiii. De cele mai multe ori, cifoza afectează femeile ajunse la menopauză, ce suferă de osteoporoză.

Coloana vertebrală are de obicei o cifoză situată între 20 și 45 de grade, acest unghi fiind perfect normal. Anomaliile posturale apar atunci când curba este mai mare de acest interval, formându-se un unghi mai mare de 50 de grade. Cu cât rotunjimea spatelui este mai mare, cu atât problemele sunt mai grave.

Cauzele apariției cifozei

Așa cum am amintit cel mai des afectate de cifoză sunt femeile ajunse la menopauză, ce suferă de osteoporoză. Scăderea densității osului de la nivelul coloanei vertebrale poate determina curbarea acesteia și o postură înclinată spre înainte. Discurile degenerate, defectele de la naștere, boala lui Scheuermann, sindromul Marfan sau boala Prader-Willi, dar și cancerul coloanei vertebrale sunt cauze ce pot duce la apariția sau agravarea cifozei atât la adulți, cât și la copii.

Simptomele cifozei

Printre simptomele cifozei amintim postura anormală a spatelui și apariția cocoașei, fiind determinată de o curbare mare a spatelui. Pe de altă parte, printre simptomele cifozei mai putem enumera dureri de spate, rigiditate și oboseala musculară. Foarte rar se poate ajunge la comprimarea măduvei spinării sau determinarea unor probleme cardiace sau pulmonare, micșorându-se spațiul din piept.

Tipuri de cifoză

Cifoza este de mai multe feluri:

  • Cifoza posturală
    Aceasta determină o postură incorectă a spatelui, afectând atât pacienții tineri, cât și pe cei în vârstă. Nu este foarte dureroasă și afectează mai mult femeile decât bărbații. Se recomandă exerciții de întărire a musculaturii abdominale și a spatelui pentru corectarea cifozei și a posturii greșite determinate de aceasta.
  • Cifoza Scheuermann
    Aproximativ 4-8% din populație poate suferi de această afecțiune. De obicei, apare la adolescenți, fiind determinată de o creștere anormală a coloanei vertebrale și a discurilor. Este mult mai des întâlnită la bărbați decât la femei. Se tratează cu ajutorul unui corset, mai ales atunci când pacienții sunt în creștere. În cazul adulților, corsetul se poartă pentru diminuarea durerii. Se recomandă de asemenea exerciții pentru întărirea mușchilor abdominali și pentru creșterea flexibilității coloanei vertebrale. Dacă curba are mai mult de 70 de grade se poate recomanda intervenția chirurgicală.
  • Cifoza congenitală
    Aceasta apare de regulă la sugari, fiind cauzată de o malformație apărută în timpul șederii intrauterine a bebelușului. De această dată este recomandată intervenția chirurgicală pentru corectarea coloanei vertebrale, prevenind progresia deformării.

Diagnosticarea cifozei

Examinarea coloanei vertebrale și efectuarea unei radiografii pot fi suficiente pentru diagnosticarea cifozei. Cu toate acestea, pot fi necesare efectuarea unor teste neurologice atunci când vă confruntați cu slăbiciune musculară sau stare de amorțeală, dar și efectuarea unor analize imagistice, precum razele X, teste pulmonare atunci când rotunjimea are un unghi mare sau chiar RMN.

Tratarea cifozei

Kinetoterapia are scopul de a întări mușchii spatelui în cazul cifozei posturale și de a corecta postura. În același timp, se pot folosi medicamente antiinflamatorii pentru reducerea durerii și diminuarea simptomatologiei. Pentru cifoza posturală nu se recomandă chirurgia. 

Cifoza Scheuermann se tratează cu ajutorul exercițiilor fizice prin kinetoterapie și cu ajutorul antiinflamatoarelor. De asemenea, se recomandă purtarea unui corset pentru pacienții în creștere. Rareori, atunci când cifoza are un unghi mare și nu poate fi corectată altfel, se poate recomanda intervenția chirurgicală pentru corectarea deformării.

Cifozele congenitale se tratează prin intervenție chirurgicală cel mai adesea, efectuată la o vârstă fragedă, astfel încât starea micului pacient să nu se înrăutățească. 

Te așteptăm la noi pentru o evaluare medicală și un plan de exerciții fizice, conform recomandărilor medicului!

Traian 179 Et. 1 Ap. 2 Interfon 2
 tel: 0732 337 490

Author
Latest Article
Newsletter
Signup our newsletter to get update information, promotion or insight.