Monturile piciorului – cum diminuăm durerea și corectăm afecțiunea

Monturile piciorului denumite medical Hallux Valgus, reprezintă devierea degetului mare de la picior spre exterior. Pe lângă latura inestetică, acestea cauzează și durere. Monturile piciorului afectează mai mult femeile decât bărbații, de cele mai multe ori cauza fiind determinată de tipul de pantofi pe care femeile îl poartă. Cu toate acestea, poate fi și o moștenire genetică.

Monturile tratate prin intervenție chirurgicală

Adesea, atât pentru a trata latura inestetică, cât și pentru a scăpa pacientul de durere se intervine chirurgical. Procedurile includ mai multe opțiuni. Pe de o parte se încearcă recuperarea țesuturilor – a tendoanelor și ligamentelor, aflate în jurul degetului mare de la picior. Uneori, acestea pot fi laxe sau în tensiune, fiind un dezechilibru între degetul mare și celelalte, alunecând astfel spre exterior.

Reconstruirea articulației (procedură cunoscută de artrodeză) înseamnă eliminarea suprafețelor din articulație care sunt afectate, iar mai apoi fixarea cu ajutorul unei plăci a zonei pentru vindecare. De obicei, această intervenție chirurgicală este caracteristică pentru monturi ce afectează grav articulația piciorului. 

Bunionectomia este o altă variantă pentru a te ajuta să scapi de monturi. Aceasta înseamnă eliminarea osului ce este format în plus. Excizia- artroplastie înseamnă scoaterea oaselor afectate – este o procedură ce se practică pentru pacienții în vârstă și care au mai trecut prin astfel de intervenții, dar monturile au reapărut.

O altă opțiune a medicilor este tăierea osului și reașezarea degetului mare. În funcție de gravitate, dar și de decizia medicului, prin intervenție chirurgicală poți scăpa de monturi, dar mai ales de durerea provocată de acestea.

Pentru a nu mai apărea monturile este necesar să evitați să purtați o încălțăminte strâmtă sau cu toc înalt.

Recuperarea după operație

Pentru recuperarea postoperatorie se va ține cont de sfaturile medicului ortoped care a efectuat operația. De asemenea, acesta va oferi indicații pentru efectuarea unor exerciții fizice într-un cabinet de kinetoterapie pentru recuperarea mobilității gleznei, a degetelor, dar și pentru tonifierea musculaturii. Efectuarea acestor exerciții se va face sub supraveghere medicală și fără a forța prea mult intervenția chirurgicală.

Profilaxia monturilor

Monturile odată apărute nu prea mai pot fi corectate altfel decât chirurgical. Cu toate acestea, am putea interveni din punct de vedere profilactic, realizând mișcarea fizică, gimnastică medicală, dar mai ales purtând o încălțăminte adecvată, nu foarte strâmtă sau înaltă.

Prin fiziokinetoterapie se poate preveni apariția bolii sau stoparea avansării acesteia. Este obligatoriu ca mai înainte de toate să se schimbe tipul de încălțăminte purtat, astfel încât afecțiunea să nu mai avanseze. Prin schimbarea tipului de pantofi este eliminată presiunea de la nivelul degetului mare de la picior și astfel este posibil ca boala să nu mai avanseze. Se poate purta un burete de distanțiere între degetul mare și următorul sau a unor distanțiere special create în acest sens, încercându-se corectarea poziției degetului. Cu toate acestea, odată apărute, monturile se tratează chirurgical. Ceea ce putem face prin exercițiile de kinetoterapie si fizioterapie este să stopăm o perioadă evoluția bolii, să diminuăm durerea, să creștem elasticitatea și să îmbunătățim musculatura.

Dacă te confrunți cu o astfel de problemă, vrei să previi apariția monturilor, fiind o cauză explicată genetic, ai nevoie de recuperare post operatorie pentru recăpătarea mobilității, te așteptăm la Life Concept Med – o clinică privată ce are un singur scop – acela de a cultiva obiceiuri de viață sănătoase și care te ajută în recuperarea medicală.

🏠 Traian 179 Et. 1 Ap. 2 Interfon 2
☎️ tel: 0732 337 490

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author
Latest Article
Newsletter
Signup our newsletter to get update information, promotion or insight.