Blog

Etichetă: cifoza

Cifoza tratată prin kinetoterapie

Cifoza reprezintă o afecțiune des întâlnită a coloanei vertebrale, observată de cele mai multe ori chiar și cu ochiul liber, fiind o rotunjire exagerată a spatelui. Cifoza nu ține cont de vârstă, astfel că poate afecta atât persoanele în vârstă, cât și copiii. De cele mai multe ori, cifoza afectează femeile ajunse la menopauză, ce suferă de osteoporoză.

Coloana vertebrală are de obicei o cifoză situată între 20 și 45 de grade, acest unghi fiind perfect normal. Anomaliile posturale apar atunci când curba este mai mare de acest interval, formându-se un unghi mai mare de 50 de grade. Cu cât rotunjimea spatelui este mai mare, cu atât problemele sunt mai grave.